Ajuns in camera, deschise tv-ul. La fel de repede il inchise. Nu-i placea. Il plictisea.

Isi date jos ochelarii. 

Nu stia daca mai putea salva ceva, daca lumea va fi din nou ca inainte, dar ii era prea greau sa mai creada. L ael era mai bine. Nu erau obstacole, totul se petrecea dupa cum doarea el. Actinua el o facea. Peisajul era al lui, personajele inca nu le descoperise. Totul era infinit, era o vale lunga, interminabila. Si el credea ca trebuie sa fie cineva acolo.

Ei erau acolo. Toti. Da, erau. Acum ii descopera. Prietenii lui. Asa cum dorea el sa fie. Intunecati, nimeni nu-i vedea cunostea, nu-i putea descoperi. Doar el. Ei ieseau din intunericul acela,  in lume alui era intuneric. Poate ca asa isi dorise el? Nu stia. Dar ei vorbeau, i se destainuiau.

Unul era albastru, altul negru, altul gri, mari, mici , si il priveau.

Acum parca totul era mai bine. In drum spre casa se intalnise cu un tip, si totul mersese. Parea ca se aseamana cu el intru-un fel sau altul, parea ca l-ar intelege, si ca e la fel de certat cu lumea ca si el. Vorbisera despre scoala putin, se imprietenisera. Se vor intalni si maine.

Statea pe pat. Auzi usa de la inttrare . Brusc, reveni din nou la starea de dinainte. Nu, era doar o iluzie. Nici el nu stai ce. Nu era mai bine. Era tot nor negru afara, pereti prea gri si mici, parca-l strangeau. Lumea intreaga era fara culoare, palida, si el era la fel. El dse jucase in ea candva,   acum ea se juca cu el. Si-l ametea, rau.

Arunca o privire in jur. Iar. Nimic nu era prea shimbat fata de ieri. Monoton, fraa vlaga, mobila veche. Lacrimile erau pe obraji zi de zi. 

Se ridica si se duse la baie. Se uita in oglinda, se gandi, si iar se gandi, si iar.  La multe. La ea, la ei, din nou la ei, si isi vazu fata. Nu stai cine e in oglinda, nu-l cunostea pe acela. Ochii rau pierduti, departe, intr-o alta lume. Poate la fel de pustie sau poate nu. 

Incet, incet isi construia o lume alui. In care numai el avea acces. El decidea de ce , cum,  in ce fel.

Lucrurile toate erau ale lui acolo.

Se intoarse in camera cu pasi mici, nu facu zgomot. Nu era zgomo aicit, dar in lumea lui erau tipete, erau confesiuni, razbunare. 

ma obsedeaza

Incet, incet incerca sa-si alunge gandurile negre, pentru a se putea concentra mai bine, pentru a face totul sa fie perfect. Se intoarse la masa, si incepu a lucra cu substantele toxice. Incepu cu colchicina, ce era depozitata intr-o sticla neagra .

Dupa ce termina, isi dau halatul alb jos, manusile,  cazu putin pe ganduri. Iesi din camera, cobora scarile, se duse in salonul cel mare, si se aseza in fata oglinzii. Isi privea chipul in oglinda cea mare, cu rama aurie. Frumusetea lui, tineretea, ii erau palite parca, gandurile negre isi pusesera amprenta. Ochii mari, negri, altadata sclipitori, vioi, erau acum tristi si fara stralucire, obraji i erau supti, fata palida, fara pic de culoare, buzele uscate. 

Iesii afara.

Era singur in castelul pustiu, mare si rece. Lanaga el in camera mare si i ntunecata, se aflau mese pline cu fel de fel de substante: compusi organici, cetone, minerale,  acizi , oxizi, saruri, depozitate in eprubete, pahare berzelius, sau Enlermeyer. 

Nici el nu stia de ce face asta. Poate pentru ca asa dorea, nu-si mai putea infrana nici o clipa sentimentele de ura, dispret, totul trebuia sa iasa la iveala, pentru a nu-i inegri sufletul. Sau poate deja il inegrise. Simtea repulsie de fiecare data cand auzea numele lor in minte, gandul ca se va razbuna era singurul ce-l alina.

Statea langa geam si privea catre lumea de afara. O lume pe care o uitase, sau poate pe care nu o cunoscuse niciodata. II ura pe toti, iar toti il urau pe el. Pana atunci toti ii erau indiferenti, nu conta ce ar sune, ce intrigi ar tese, toti erau pusi de catre el intr-o lume gri, stearsa, nesemnificativa, nici nu ii observa, desi erau acolo.

Incet, incet totul s-a schimbat. Lumea a devenit parca tot mai prezenta, dar intr-un mod negativ, il deranja.Incet incet lumea asta deveni din gri, tot mai neagra.  Acumii observa pentru ca mersesera mult prea depare, ajunsesera mult prea aproape de inima lui, cu dorinta de a i-o nimici. Se prinsesera de cel mai scump lucru pe care-l avea, se caruia ii dedicase viata lui intreaga: Anila.

Acum se decisese sa-i indeparteze pentru totdeauna. Pentru acest lucru, pentru razbunare, isi  dedica tot timpul, pentru a conepe planuri malefice, ingrozitoare, si intunecate. Moarte, nimicire, acestea erau sungurele cuvinte ce-i treceau prin minte, si cele ce le luara locul celor odata frumose, senine ca si cerul albastru.

Acum incepuse furtuna.

Fata era in acelasi timp speriata, nedumerita, dar si curioasa sa cunoasca imprejurimile ce-i faceau cu ochiul. Ochii mari, albastrii ii se racuceau in orbite, lacomi sa vada tot mai mult.

Fiinta pasi inauntru, iar fata dupa ea. Cum intra inauntru, isi vazu chipul refelctat in gheata, si se sperie:

-Haaaa!

Imprejur era numai gheata groasa, de o parte si de altaa coridorului lung in care se aflau stateau asezate sute de oglinzi imense, ce formau parcaun labirint, in care odata cineva intrat, nu mai putea iesti. Privi in sus si i se paru ca incaperea era infinita.  Peste tot se zareau mese, scaune, obiecte , sculptate in gheata cu maiestrie. Ajunsera la capatul coridorului, si fiinta dechise inca o usa, care lasa sa se vada un salon mare, larg cel mai  frumos din cate vazuse pana atunci.

Fata aproate ca ametii.

Dincolo de portile imense de gheata, fata vuzu o lume noua, ochii ii fugeau in toate partile, nu stia incotro sa se uite mai repede, caci imensiatea de alb aproape ca o orbea. Se uita in sus, vazu cerul albastru, apoi isi cobori privirea si tresari.... vazu fel de fel de finnte, un fel de pitici, care pareau pe jumatate oameni, jumatate reni, nici ea nu era prea sigura, ce pareau a fi slugile cuiva, cu parul alb ca si zapada, fetele si pielea fina, imbracati in blanuri rupte, cai albi ce trageau imense sanii cu repeziciune, strabatand vaile inzapezite precum fulgerul, case micute acoperite de zapada, turturi mari ce sclipeau precum diamantele,  brazi inalti cum niciodata nu mai intalnise, ce atingeau cerul albastru ca niste sageti, in departare se zareau cu greau lacurile inghetate. Parea a fi o lume ciudata, a ghetii si zapezilor, caci soarele aici nu exista. Fata, isi arunca privirea peste vaile inghetate, nesfarsite, strabatu cu privirea cu o lacoma repeziciune imprejurimile, si zari niste lucruri ce pareau a fi statui facute din gheata, ce aveau fie forme de animale, fie de oameni  impietriti demult, cu expresii de frica pe fata. Se uita intr-o parte si-n cealatta curioasa, dar simti o mana rece ce-o strangea.Fiinta spuse:

- Hai , intra.

Abia acum fata isi arunca privirea curioasa in fata, si zari castelelui cel mare, facut in intregime din gheata, ce scanteia orbitor, cu turnuri inalte ce pareau ca urca spre cer si nu se mai termina.

Uimita, fata o urma pe femeie, care intra in castellu cel mare,  iar  ecoul vocii  rasuna ca intr-o alta lume

- Vino! Am ajuns!