Nestiind cum a ajuns acolo, datorita caror imprejurari, se ridica, se uita atent imprejur. Era noapte, se afla intr-un camp mare, pustiu, singuri prezenti erau maracinii inalti si desi, nici urma de om, sau animale. Brusc o cuprinse un sentiment de teama, nesiguranta. Se mai uita o data atent imprejur, dupa care pleca cu speranta ca daca va mai merge , probabil va da de vreo casa, de cineva. O lua incet pe aleea intunecata care serpuia si se bifurca de parte si de alta a dealului, insotita permanet de sentimentul de nesiguranta. Cerul era innorat, purpuriu spre negru, si de fiecare data cand privea catre negrul nemarginit,. se ingrozea si mai tare. I i era frica, insa continua sa mearga asa, pana ce auzi un zgomot si tresari de spaima. Isi indrepta urechea si asculta. Zgomotul venea dintr-un tufis mic. Se opri in loc. Din tufis sari repede, aproape ca nici nu-l vazu bine, un iepure , care o lua fuga prin pustiu. Fata trase o sperietura zdravana. " Totusi e un iepure", se incuraja singura spunandu-si in sinea ei ca va trebui sa merga ma departe, numai gandul ca va ramane in campul pustiu o facea de fiecare data sa tresara.
O lua din nou la dreapta si mai merse pana cand zari o lumina. Nici ea nu stia de unde vine, deoarece ceata era deasa. Abia acum isi date seama ca se apropia dimineata. Continua insa sa mearga, impinsa de speranta ca va gasi pe cineva acolo. Incet, incet incepu a calca pe pavajul care se forma si ducea spre poarta unei case. Abia acum, ca se apropiase, incepu sa vada mai bine. Zari o poarta imensa, din fier, inalta, inconjurata de liane lungi care pareau vechi de zeci de ani. Simtea frigul si mai tare, prin hainele subitri, asa ca puse repede, fara a mai sta mult pe ganduri, mana pe poarta rece. Mana firava nu putu sa deschda suficient de mult poarta iminsa si grea, asa ca mai incerca o data cu putere, si vazu poarta cea mare deschisa.
Pentru o clipa ramase uimita de ce vazu. O curte imensa , nemarginita, trista parca, acoperita de frunze colorate, si de bruma, cu pomi inalti , batrani, ale caror crengi atarnau ca niste stafii in noapte. In spate vazu o casa mare, impunatoare, ca parea veche, asemandu-se cu un castel. Geamurile erau mari, din cate putea zari, insa doar intr- o camera era lumina. Casa mare era inconjurata de tufe mari, ce pareau a fi trandafiri, si se vedeau vechi alei pavate care duceau in multe directii. Fata decise sa o ia pe alea ce ducea spre casa. Se incuraja singura, si porni. Merse ce merse si isi datu seama ca merge degeaba, parca nu inainta cu nici un pas facut. Pentru un moment crezu ca e devina oboseala, insa mai merse si isi datu seama ca nu ajunge nicaieri. Drumul i se parea interminabil si pantofii parca o strangeau.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu